Călătoria Emiliei Către Dumnezeu

Noaptea era adânc,iar oräul prea un monstru adormit sub plapuma de lumin artificial.Pe strzile înguste ale Amsterdamului,umbrele lunecau pe zidurile vechi,iar mirosul canalelor se amesteca cu cel al fumului de igar i parfumurilor scumpe.Emilia mergea singur,cu päi hotrâi,pe caldarâmul umed,fr s priveasc înapoi.Lsase totul în urm.Bordelurile,banii,brbäii puternici care o veneraser i o folosisera în aceläi timp.Fusese odat regina unui imperiu al plcerii.Acum,era doar o femeie în cutarea unui sens.Trecutul ei era un labirint de decizii greite.Crescuse fr prini,aruncat într-un orfelinat rece,unde nimeni nu o iubea i unde singura ei alinare fusese frumuseea care,în loc s o protejeze,o aruncase în prpastia pcatului.La vârsta la care altele visau la dragoste i familie,Emilia descoperise c lumea nu are mil pentru cei slabi.i atunci alesese s devin puternic.Dar acum înelesese c puterea lumeasc nu era nimic.Bogia,influena,dorina pe care o trezea în alii,toate acestea nu îi aduseser linite.Iadul fusese real.Îl vzuse cu propriii ei ochi.Îi simise focul pe piele,îi auzise ipetele sufletelor osândite.Raiul fusese la fel de real,o lumin cald i ierttoare,ceva ce niciodat nu crezuse c ar putea atinge.Dar Dumnezeu o chemase.Atunci,în clipa în care îngerul Manakel îi artase drumul,Emilia înelesese c viäa ei nu se terminase.Era un nou început.Un drum spre rscumprare,un drum lung i plin de încercri,dar unul pe care era gata s-l strbat.În fäa ei,pe colul unei strzi pustii,o biseric mic îi ridica turnul spre cer.Un loc unde putea începe din nou.Emilia pi înuntru.Mirosul de lumânri arse i tmâie îi umplu sufletul de o linite necunoscut.Se îngenunche în fäa altarului,lacrimile curgând fr oprire pe obrajii ei.-Doamne...dac înc m poi ierta,arat-mi calea.Atunci simi ceva ce nu mai simise niciodat.O cldur blând,o îmbriare nevzut,o prezen care îi spunea c nu era singur.i în acel moment,Emilia tiu:cltoria ei abia începea.