Codul Haosului

Soarele apunea peste Madrid, transformând cerul într-un portocaliu intens care se reflecta în ferestrele zgârie-norilor, de parc întreg oräul ar fi în flcri. Într-un apartament mic i aglomerat din inima oräului Lavapiés, Daniel Sánchez sttea în fäa unei încurcturi de cabluri i ecrane pâlpâitoare, cu ochii lui injectäi de sânge äintii pe linii nesfârite de cod. Zumzetul constant al fanilor computerelor era ca un cântec de leagn distorsionat, singurul sunet dintr-un späiu care mirosea a cafea veche i a vise ofilite. Daniel, cu prul su negru neîngrijit i barb de câteva zile, arta mai mult ca un naufragiat decât cu genialul programator care a fost cândva. -"Trebuie s existe o cale", mormi el în sinea lui, degetele zburând peste tastatur cu o urgen frenetic. O cale de ieire din aceast gaur. Privirea lui se îndrept pentru o clip ctre grmada de scrisori nedeschise din colul biroului su. Facturi, notificri de evacuare, ameninri din partea creditorilor. Fiecare plic era o amintire usturtoare a modului în care ajunsese în acest punct. Daniel închise ochii, permiându-i un moment de slbiciune. i-a amintit de entuziasmul, de adrenalina acelor zile nu atât de îndeprtate în care lumea criptomonedelor prea pmântul promis. Investise totul: economiile, împrumuturile, chiar i banii împrumutäi de la prieteni i familie. i apoi, într-o clip, totul a disprut. -"Nemernic", s-a certat el, trântind cu pumnul pe birou. Ar fi trebuit s-l vezi venind. Sunetul telefonului su mobil l-a scos din reverie. Era Javier, cel mai bun prieten al lui i singura persoan care nu-i pierduse înc încrederea în el.