Jurnalul unui ârcovnic

Dintre toate îndeletnicirile posibile, unchiul meu si-a ales-o pe aceea de ârcovnic. Poate c nu este cea mai atrgtoare cu putin, dar asta a fcut în bun parte a vieii sale. Pân nu demult. Într-o noapte, în urm cu aproape doi ani, a czut de pe acoperiul bisericii i a murit. tiu c era un om tcut, retras, a crui dispariie ar fi trecut neobservat, dac nu s-ar fi gsit în urma lui câteva suluri de tapet din hârtie, cu înscrisuri. Aceste suluri erau un fel de arhiv. Desfsurându-le, am gsit numeroase însemnri, cea mai mare parte sub form de dialoguri. Citind aceste însemnri, m-am putut apropia de el, de gândurile lui, oarecum ciudate, pe diferite teme teologice, gânduri care par s-l fi frmântat mult, ceea ce ne-ar putea mira la un modest slujba al bisericii... Judecând dup însemnrile sale, unchiul meu avea o legtur de neîneles cu Dumnezeu. Pare s fi fost sfâiat între dou stri greu de împcat: nevoia de a-L ocrî i nevoia de a-L ocroti. Cu toate acestea, prerea lui despre credin era simpl. Dup unchiul meu, singurul fapt care a permis credinei s reziste de-a lungul timpului a fost incognoscibilitatea lui Dumnezeu.